Intre anii 1200 i.H. - 1500 d.H., culturile maya, tolteca, zapoteca si azteca cunosc o dezvoltare considerabila si dau nastere primelor orase pe teritoriul actual al statului Mexic. In 1325 d.H., tribul azteca dei Mexica fondeaza un regat pe insulele si in laguna Texcoco, regat cu capitala la Tenochtitlán. Doua secole mai tarziu, in 1519, conchistadorul spaniol Hernán Cortés invadeaza regatul, infrange trupele mexicane si infiinteaza Veracruz, prima asezare spaniola in Mexic. Trei ani mai apoi, imperiul azteco-mexican este cucerit in intregime, iar capitala Tenochtitlán distrusa. Teritoriile astfel ocupate sunt denumite Noua Spanie si vor ramane vreme de 3 secole sub dominatia ibericilor, care le vor exploata la maxim potentialul natural si uman.

Miguel Hidalgo y Castilla, un preot bastinas, initiaza in 1810 o revolta impotriva spaniolilor, in speranta de a cuceri independenta Mexicului. Dupa ani de lupte, la 27 septembrie 1821, Mexicul si Spania semneaza Tratatul de la Cordoba, iar trei ani mai tarziu Mexicul devine republica.

Intre 1846-1848 tanarul stat se afla din nou in stare de razboi, de data aceasta cu SUA. Mexicul pierde razboiul si este constrans sa cedeze o importanta parte din teritorii, care intra in componenta SUA - statele Texas, California, Utah, Colorado si mare din parte New Mexico si Arizona.

Emiliano Zapata (1879-1919) - Simbol al luptei pentru dreptate

Desi reusise sa isi pastreze independenta si sa tina oarecum la respect pe vecinul sau de la nord, Mexicul ramanea o tara a inegalitatilor majore. Problemele interne, generate de anacronica forma de organizare feudala nu au putut fi rezolvate nici sub dictatura lui Porfirio Diaz (1876-1880; 1884-1911), nici in timpul scurtei presedintii a lui Francisco Madero (1911-1913). Reformele agrare promise, dar amânate neîncetat de Diaz si intârziate de Madero, se impuneau: Mexicul, o tara bogata cel putin sub aspect agricol, ramânea neproductiva din cauza acapararii pamânturilor, lasate în paragina de proprietari aroganti si sângerosi. Descendentii conchistadorilor s-au facut insa ca nu aud revendicarile numeroase ale taranilor indieni.

Reuniti în 1910 sub comanda lui Pancho Villa si Emiliano Zapata (foto sus in prim plan, de la stanga), taranii saraci au pornit o rascoala repede transformata in în revolutie sociala. Popularitatea sefilor rebeli a crescut repede, datorita succeselor militare; miscarea taranilor din sud, declansata de taranul metis Emiliano Zapata, s-a raspândit ca fulgerul. Lider firesc al revolutionarilor, Zapata si-a întarit puterea în regiunile eliberate, datorita unei reforme agrare brutale si imediate: pe fostele domenii si proprietati s-au instalat mii de tarani saraci, organizând cooperative; împartirea egala a pamânturilor si a bunurilor colective a înlocuit sistemul dinainte de 1910, fara ca beneficiarii sa mai astepte cucerirea orasului Mexico de catre armatele unite ale lui Villa si Zapata, în 1914.

Autoritatea lui Zapata venea cu siguranta din asemanarea sa cu rebelii, in toate domeniile: indian (metis), sarac, revoltat de nedreptati, impulsiv, curajos si incapatînat ca toti acei peones (lucratori) aserviti in marile haciendas (proprietati). Calitatile militare, simtul dreptatii, dar si severitatea fata de inamici au facut sa fie un sef adulat. Uniti împotriva generalilor federalisti, sefii revolutionari au fost totusi incapabili sa se înteleaga dupa victorie. Deceptionat, Zapata s-a retras si in 1919 a cazut intr-o capcana intinsa de câtiva din fostii sai aliati, fiind asasinat. Insa, in mentalitatea mexicana, amintirea liderului Emiliano Zapata continua sa ramâna vie.

Noua Constitutie, votata dupa zece ani de razboi civil, in 1917, nu corespundea deloc idealurilor luptatorilor de sub comanda lui Villa si Zapata. Dupa 1919, in Mexico City s-au succedat mai multi presedinti reformatori care au dorit amendarea legilor agrare. Rezultatele nu au fost insa cele asteptate: pentru mai bine de 70 de ani (pana in 2000), la guvernare s-a aflat Partidul Revolutionar Institutional (PRI), a carui permanenta la putere a dus la un inalt nivel al coruptiei, la adancirea prapastiei intre saraci (din ce in ce mai multi) si bogati, din care numerosi detin terenuri foarte intinse si chiar armate private (guardias blancas) precum latifundiarii medievali. Ultimii doi presedinti din partea PRI, Carlos Salinas (1988-1994) si Ernesto Zedillo au lasat in 2000 locul lui Vicente Fox, candidatul Partidului Actiunea Nationala (PAN), de dreapta, a carui atitudine fata de problema zapatista s-a dovedit mai flexibila

Chiapas - cea mai bogată ţară, cei mai săraci oameni

Chiapas, stat mexican situat în sud-estul ţării, are o suprafaţă de 74 000 kmp şi o populaţie de 3,5 milioane de locuitori. Aici trăiesc circa 56 de etnii indigene, dintre care cele mai importante sunt tzeltal, tzotzil, tojolabal, chol, lacandón, mom şi zoque. In subsolul provinciei se găsesc mari zăcăminte de petrol (producţ ia zilnică se ridică la 90 000 de barili) şi gaze naturale; aici se produce 60% din hidroenergia electrică a ţării (datorită acestei regiuni, Mexicul a putut furniza Californiei electricitatea de care a dus lipsă în timpul crizei din decembrie 2000) şi 35% din cafeaua mexicană; există, de asemenea, o importantă producţie realizată în ferme şi mici întreprinderi agro-alimentare, destinată aproape în exclusivitate exportului.

In contrast cu imensele bogăţii ale regiunii, 60% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei. O treime din locuitori nu dispun de curent electric; 30% din copii nu merg la şcoală şi doar un elev dintr-o sută ajunge să urmeze cursuri universitare. In rândul indigenilor, analfabetismul depăşeşte 50%, iar rata mortalităţii este mai mare cu 40% faţă de cea din capitală.

Lipsa dotărilor sanitare, sărăcia şi sistemul economic neoliberal impus de guvernul mexican, favorabil concesionă rii sau vânzării resurselor către firme străine, fac din Chiapas un teren uşor de cucerit de marile companii multinaţionale. Mâna de lucru este prost plătită, oamenii lucrează în condiţii mizere.

Puţin înainte de intrarea în vigoare a Acordului Nord-American pentru Comerţ Liber (NAFTA), semnat în 1994 de Mexic, Statele Unite şi Canada, a fost abrogat art. 27 din Constituţia mexicană. Acesta proteja pământurile comunităţilor locale de riscul privatizărilor şi era una dintre expresiile reformei declanşate după revoluţia de la 1910. Populaţiile indigene consideră că tratatul NAFTA a dus la o nouă restrângere a drepturilor lor, obligându-le, pentru a supravieţui, să se refugieze la periferiile aşezărilor urbane.