"Un arbore ce cade este ca o stea căzătoare"

Chan Kin, un lacandon centenar

Dacă la începutul secolului avea vreo 12 ani, în 1996, anul morţii, ar fi depăşit centenarul. La vârsta lui matusalemică Chan Kin îşi aminteşte anul de graţie 1902 pentru că atunci s-au petrecut trei evenimente: o eclipsă de soare, o erupţie vulcanică în Guatemala şi prima vizită a unui arheolog (Alfred Tozzer) în mijlocul etniei lacandonilor.

într-o spaniolă precară, învăţată de la monteros (tăietorii de lemn de acaju), şi trăgând din ţigara scurtă şi tare, dintre acelea care dăunează grav sănătăţii, patriarhul comunităţii din Naha (160 de suflete) povesteşte cu amărăciune despre cum au fost spoliaţi lacandonii de către chicleros (culegătorii de chicle, materie primă pentru guma de mestecat), cum a fost distrusă pădurea, toţi acei arbori preţioşi şi sacri, la poalele cărora femeile noastre năşteau.

Jungla nu mai e junglă, apele sunt murdare, vânatul împuţinat. Au venit apoi cei care voiau să ne schimbe religia, baptişti, evanghelişti. Odată, nişte misionari evanghelişti mi-au spus că trebuie doar să ne rugăm la dumnezeul lor, şi acesta ne va ajuta. I-am răspuns că Dumnezeu nu-i iubeşte pe leneşi...

îngrijorarea cea mare a lui Chan Kin este că lacandonii sunt în pericol să-şi piardă identitatea. Cine ne va apăra credinţele?

Facerea lumii

La început a fost domnul nostru Hachakyum, Tatăl nostru adevărat. El s-a născut dintr-o floare de tuberoză. Fratele său, Sukunkyum, a pus primul piciorul pe sol. Căci pământul era deja creat de Kakoch, zeul zeilor, făuritorul universului, al soarelui, al porumbului. La o jumătate de oră după Hachakyum se naşte Ah Kyantho - Cel care ne ajută - şi spune: "O doamne, pământul nu e bun, nu este deloc solid". într-adevăr, apa îl acoperea aproape în întregime şi nu aveai unde să pui piciorul. în zori, Hachakyum ia o mână de pământ pe care-l împrăştie în juru-i. Ceilalţi zei îi urmează exemplul, după care părăsesc Olimpul ca să-şi vadă isprava. Hachakyum puse piciorul pe pământ: în fine era tare. Dar nu existau arbori, păduri. Tot Hachakyum le-a creat. Aduna rădăcini şi le arunca pe pământ. Le arunca în zori, iar a doua zi erau arbori peste tot. Aşa s-a format pădurea. în ziua următoare, aruncă pietre. Aşa a apărut porumbul; apoi plantele.

"Acum ce mai facem?", îl întrebă fratele său. "Nu ştiu, am să mă gândesc". După un timp: "Să mergem să căutăm argilă pentru lucrarea noastră". şi astfel au modelat speciile: maimuţa, pecari, jaguarul. "Tu vei crea oamenii", îi spune Hachakyum fratelui său. Avem de lucru pentru ei; căci ne vor aduce hrană ca ofrandă. şi domnul nostru i-a creat pe lacandoni, în timp ce Ah Kyantho s-a ocupat de celelalte popoare. Dinţii ni i-a făcut din porumb, iar ochii din pietre. şi când, în sfârşit, şi-a isprăvit lucrarea, ne-a poruncit: în picioare! şi oamenii au luat poziţia bipedă.

Acum, că specia umană a fost creată şi se înmulţeşte pentru noi, voi crea cerul, iar tu - îi spune Hachakyum fratelui său - vei coborî în lumea de jos. Hachakyum a purces deci la făurirea cerului: din două coloane de nori, pe care le-a înnodat la capete, a făcut bolta cerească. A pus apoi în cer jungla cu copacii, stabilindu-şi aici reşedinţa – casa cerului. La rândul lor şi ceilalţi zei şi-au construit case în cer. şi aici existau câmpuri de porumb, patate dulci, dovleci...

Apoi Hachakyum a creat soarele pe care l-a aşezat la locul lui, şi acesta a răsărit. Mai exista un soare, lucrarea lui Kakoch. Dar acesta avea multe imperfecţiuni: nenumărate eclipse, un interval foarte scurt între răsărit şi apus, astfel încât nu era mai deloc noapte şi făpturile terestre nu se puteau odihni. "Acesta va rămâne soarele nostru", spuse Hachakyum. Apoi a creat stelele, pentru ca noaptea să nu fie atât de întunecată, şi le-a plantat în pădurea din cer. Ceea ce vedem noi, de aici de pe pământ, sunt rădăcinile, iar stelele căzătoare nimic altceva decât jarul ce cade din ţigara Tatălui.

De-acum universul era gata, iar soarta lui stătea în mâinile lui Hachakyum. "Când mă voi hotărî, voi pune capăt lumii acesteia. Nu va rămâne absolut nimic. Totul va dispărea".

Lumea va fi distrusă de o eclipsă de soare, iar oamenii devoraţi de jaguari. Sufletele lor vor compărea la marea judecată: cei ce au comis crime vor dispărea pentru totdeauna, ceilalţi, o dată pedepsiţi pentru păcatele săvârşite, vor aştepta, pe malul unui lac, sfârşitul lumii.

Până acum lumea a fost creată şi distrusă de patru ori. şi de fiecare dată jaguarii din cer şi de pe pământ i-au devorat pe oameni. Păcatele trebuie pedepsite. De aceea lumea a fost distrusă de atâtea ori. Zeii au condamnat făpturile terestre la suferinţă şi boală, iar pe femei şi la durerile facerii. La rândul lor, oamenii aduc zeilor ofrande şi îi cinstesc arzând răşină de copal în vase de piatră.

Dar vor fi din nou pedepsiţi: soarele va dispărea, frigul şi întunericul se vor instala şi pământul va arde.

Mai târziu însă, viaţa va reveni, pentru a cincea oară. Lumea va fi mai bună, iar cerul spuzit cu stele.

VOCABULAR

MAIAS. în limba maya, înseamnă omul de porumb.

PORUMBUL. "Iarba zeilor", porumbul i-a fost dat omului ca să se hrănească. în timp ce aştepta bobul semănat să încolţească, omul şi-a ridicat o colibă; apoi a apărut alta şi alta. Aşa s-a zămislit satul, iar mai multe sate au format un popor.

CARTEA Chilam Balam din Chumayel (a doua jumătate a secolului 16, după creştinarea oficială a indienilor mezoamericani) îl identifică pe Iisus cu zeul porumbului.

CALENDARUL a fost preluat de maiaşi de la olmeci şi adus la un înalt grad de exactitate. ştiinţa maya, exercitată de preoţi, gravitează în jurul acestuia. Cu două mii de ani în urmă, durata anului era stabilită la 365,242192 zile.

CARACOL. (melc, în spaniolă). Aşa au numit arheologii observatorul astronomic, construcţie circulară cu o arhitectură bizară.

ECLIPSELE DE SOARE se calculau cu mare precizie, preoţii maiaşi dovedindu-se nu doar simpli astrologi, ci veritabili astronomi şi matematicieni.

MOTUL, dicţionar maya-spaniol (redactat cu caractere latine), lucrare de bază pentru descifrarea scrierii maya. A fost editat la 1620 şi conţine aproximativ 10.000 de cuvinte.

SCRIEREA. Maiaşii au fost printre primele popoare ale Lumii noi care au folosit scrierea. Moştenind-o de la un popor mai vechi - toltecii -, au îmbunătăţit-o, adaptând-o spre a servi scopurilor ei principale: întocmirea de cronici şi texte religioase, calcule astronomice şi calendaristice, consemnarea - pe stele - a datelor comemorative. Templul Soarelui de la Palenque păstrează relicve ale acestei scrieri.

STELA este un monument cu caracter comemorativ în formă de coloană sau pilastru, alcătuită dintr-un singur bloc de piatră şi purtând inscripţii sau sculpturi. Plasate la loc de cinste, în faţa

piramidelor sau a edificiilor de cult, aceste monumente stau mărturie a preocupării de a studia astronomia, matematica, dar mai ales calendarul.

MITOLOGIE

● Vechii maiaşi credeau că cerul este susţinut de patru zei numiţi bacabi, aşezaţi la cele patru puncte cardinale ale lumii ● Zeii maiaşi erau buni şi răi în acelaşi timp. Chacii - zeii ploii - trimiteau atât ploaia benefică, cât şi grindina. Dintre divinităţi erau cei mai importanţi, deoarece de ei depindea însăşi viaţa; de aceea vechii maiaşi le aduceau numeroase ofrande, iar uneori, în perioada de secetă, şi sacrificii omeneşti ● Soarele şi Luna. Cele mai importante divinităţi ale cerului, Soarele patrona muzica şi ceramica şi era vânător iscusit, iar Luna era zeiţa ţesătoriei şi a meşteşugurilor ● Majoritatea grupurilor maya aveau şi o divinitate a porumbului ● Zeul Jaguar reprezenta interiorul pământului şi era răspunzător de cutremure, destul de frecvente în regiunea vulcanică locuită de populaţia maya ● În diferite regiuni erau adorate divinităţi de origine animală - liliacul, bufniţa...